agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ sunt în corpul meu
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-04-19 | |
un corp din care s-a scos inima, proaspăt întins la soare, acum îl vede lumina și pe dinăuntru, acum frigul devine personal în gaura care a rămas în locul acela întâi roșie apoi din ce în ce mai închis pătrunde acum totul/ cel care nu putea să pătrundă înainte acum poate să și rămână acolo// cât despre mine nu te iubesc/ așa cum te iubește un om ci un loc care a rămas gol după acele sacrificii mayașe și acum după ce s-a înnegrit, după ce a rămas totuși roșu în el poate să pătrundă pe rând
căldura/ vizitatori de imaginări fulguite/ lumina fulguind printre crengi ca al meu arbore de vise încărcat cu coșmaruri peste mâinile tale/ mâinile tale nu le pot atinge// apoi frigul/ întinși goi pe canapea fiecare dintre noi/ locurile goale din care ai plecat/ te iubim, vorbim permanent despre asta cu tot ceea ce se poate și mai punem câte un corp pe foc, apoi ne jucăm cu flexibilele libelule care au fost neuroniinoștrigânduri/ într-o zi ca aceasta s-au dus în zarea celui pus și ascuns să te caute/ să te găsească și să te umple cu o mică pasăre măiastră/ vrabia aceea ciudată care am intrat pe balcon la tine și m-am lovit atât de tare de geam tocmai ca mâna ta să mă găsească și să mă atingă// din nou vin în bucurești noaptea mayașii și bem și înjurăm epocile acestea simple coloane de ziar din înroșitul cer/ atâta răstimp prizonier imposibilei noastre proprietăți de a nu mai face nimic, decât sacrificiul/ locul nostru minunat pe care să-l putem atinge nici cald nici rece dar sânge cât despre mine nu te iubesc deloc așa cum te iubește un om ci un loc care fără tine rămâne gol și apoi se înnegrește imaginărizări pentru roxanne deși nu mai crezi, deși am sosit atât de târziu când mă văzui așa obosit nu te-ai lăsat să scapi de inima ta și să mă culci aici pe pragul lucrurilor mici și frumoase care au fost și care nu mai au cum să se întâmple celor doi nevoiași/ vizitatori în crâng cu imagini despre mine și despre tine pe fiecare frunză stau coapte nervuri întregi ale clipelor cu tine/ am păduri sunt un câine lătrând în acele păduri, vine toamna eu îmi evaluez relaxat pozele-frunzele, toate cărările sunt niște albume cu amintirile mele tu să calci într-o după-amiază pe ele sau/ cândva copilul tău care tot o fată frumoasă va fi/ o fată frumoasă și îndrăgostită de pădure ca tine (prea bine știu că scriu lucruri nepublicabile, deși exact în momentul acesta zac și poate că în zadar) terminăm înainte de a începe cu lumina ea este doar o poveste care întrerupe crângul din murmur să compună din nou al ramurilor vals în îmbrățișare/ tot așa terminăm înainte de a deschide ochii cu noua zi care nu ne spune nimic despre cei ce suntem/ decât noaptea ne vedem, ne înțelegem și ne îmbrățișăm/ vasta umezire a unui obraz de om nemulțumit marea îți spală în lumina acestei dimineți picioarele (de pe unde ar fi să urmeze nu vine cea așteptată privirilor noastre nocturne, de aceea să terminăm de la început cu lumina, lumina acestui obraz ca și când n-ar fi fost a omului ars) tu ești un om incendiat de propriul tău sânge cel ce nu ești în murmur de nemulțumire ritmurile se țes în propriile celule nici una nemaiputând să-și suporte vecina, ceea ce faci de fapt cu tine un sânge de nemulțumire va fi și această noapte pe care o refuzi, această zi a celui neînceput rămas de fapt în pământ cu ceea ce nu înțeleg/ îmi e urmur de tirmuri de-amare*// (de pe unde-ar fi să nu urmez vin pe care-o aștept privirii mele nocturne să simtă că îi ești aproape, că dacă vorbești binecuvântările nouă refuzate sunt date din nou inimii mele un loc gol și înnegrit îi sunt date) fără să fiu brad totul îmbătrânește, fără să fiu ger să totul înțepenește mi-aș fi dorit și cu toate acestea neputându-se din nou suporta noutății de sine bocancul pe care îl purtam pe cap a alunecat și m-a salvat de la întretăierea acestor iertări care nu pot să fiu/ fără să fiu brad când totul îmbătrânește/ fără să fiu ger că totul înțepenește// (sunt în creier pe coridor bat din tocuri mayașii se înțeleg să dispară de pe ușă îmi îmbracă clanța de sărbătoare îmi îmbuibă mațul cu fulgi și apoi încep un dans ritual al celui așteptat) suntem simpli și chiar dacă îți scriu aici asta nu e decât o pretenție absurdă că voi retrăi ziua de ieri dacă te vei simți mai bine/ de fapt voi retrăi ziua de ieri fără condiție în deplină liniște a celui care sunt atât de simplu/ se aude sol din cealaltă cămară Q nu sunt în creier dar sunt imediat definitiv alcoolizat împărtășind această noapte pomana a stelelor Q/ beți acesta este singurul meu ger că totuși nu înțepenește/ poamană a stelelor O/ mâncați și vă săturați de singura mea dragoste dans ritual și lipsă de cei așteptați// *traducere liberă și oarecum posibila (hihihi): îmi e murmur de ritmuri de mare (hihihi) |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate