E luna lui cuptor, a doua zi
Și poate n-ar conta, dacă n-ar fi
Un pic mai altfel; dacă n-ar trezi
Pe undeva în mine sidefii
Neclare și târzii păreri de rău
Și amintiri de-atunci pe care vreau
Să uit că încă au mirosul tău
Căci vin spre mine dintr-o vreme când erau
La fel de-adevărate cum acum
Sunt toate-aceste clipe de calvar
Când fiecare și-a găsit un drum
Dar eu de-al meu, n-am nici macar habar.
Nu-s rânduri scrise pentru că regret
Eu am ales, tu ai ales și-i doar trecut
Dispare ca o ceață și repet
Că nici nu mai contează ce-am pierdut
De vreme ce n-am câștigat nimic -
- Căci ce puteam dealtfel să câștig
Când n-am fost altceva decât mujic
Deprins numai să-njur, să râd, să strig...
În miez de vară tremur tot
Și-oricât ar fi de soare, nu mai văd
Decât în mintea mea de om netot
De pește prost și mare, ce-n năvod
Stă prins, înconjurat de amintiri
Pe care el le crede că-s frumoase
Deși tu le detești, și-acum te miri
Că ai scăpat; că viața ta o luase
Un pic cam razna; cam neclar un pic
Dusă de val și poate, iți rătăcisei pașii
Pe-o cale care... mă iartă, îmi este greu să zic
Menită să vă piardă; un drum pe care lașii
Ca mine l-ar urma fară de preget
De-a valma chiar și de și-ar rupe gâtul
Ar sta la fel de calmi și n-ar mișca un deget
Chiar dacă după asta, s-ar termina Pământul

ă