să nu promiteți arborilor aripi niciodată
nici dacă le puteți oferi pe datorie
rădăcinile sînt cele mai ucigătoare amintiri
te urmăresc pînă și în mormînt
cîndva groparii le evitau cu teamă
le mîngîiau încordarea și săpau mai departe
de aceea eu nu trezesc salcîmii
decît poate pentru un requiem tîrziu
atunci cînd nu mă vede nimeni
văzduhul devine un fel de templu albastru
arborii își deschid aripile peste chivotul pădurii
se cred pentru o clipă îngeri
zburînd spre apus