As vrea sa ma intind corect
pe pasta pixului lasata pe hartie,
sa ma scufund, printre oglinde, in concret
si sa ascult a marii simfonie.

Din spuma ei sa dau la toti sa bea,
s-auda, sa vada sirenele pe stanci,
tacerea lor sa-i faca sa mai stea,
sa coloreze ale clipei albe dungi.

Nu vor muri decat un Timp,
ce-l masuram si eu cu pasul,
nu vom urca cu toti pe muntele Olimp
sa construim si sa le daruim iar glasul.

Se duce, se duce,
seduc si eu nisipul
sa ma mai lase macar o data
sa ascult
a marii simfonie,
cantecul sirenelor-TACEREA...
de care nu scapa-vom niciodata-.