Cohorta tânguirilor macabre
se scaldă-n seva ultimei clipiri
și luminează, precum candelabre,
aproape stinse în simțiri.
Se scurg între pereții goi
lacrimi în amuletă sparte,
scăldate în cortegiu de noroi.
Și lasă urme erodate
în ritm furat din orologiu,
curmând sperantă efemeră
ce a purtat strai de elogiu.
Nu mai e nici o frontieră
iar colțul proaspăt tencuit
își pierde palida culoare,
se unge-n mir, pipernicit
de șoaptele fără savoare.