Povestea de seară


Alungat de pămînt, bătrînul pescar
se duse în larg să găsească acolo
ce nu i-au spus străbunii.


valuri de timp amorțit în vieți
nemurite
își doreau bătaia unei inimi
ca să pornească iar
în mersul pendulării.


demult, închisă în valuri,
se deschidea marea acum
să-i ofere sărutul.


bătrînul zărea femeia pe-o stîncă
și goală atingea imaginea lumii,
în brațe purta pescărușul
cu aripi deschise.


nici cer nu mai vedea bătrînul,
căci el, admirabilul cer,
era acoperit de ochii femeii.


mare a mea, mereu te-am atins,
iubește-mă acum,
spunea încet bătrînul pescar.
și marea-l iubea,
în rîsul femeii.


pescărușul se înalță
în privirile noastre, doar dacă marea
va dori să-l vadă...