tu, caderea florilor pe inima lumii,
tu, spatiul in care mi-am ratacit fiinta,
tu, raza ce doare atingerea cerului ...

am ramas tacut in preajma ta
cu dorul despicat intr-una,
ca o poezie cu literele arzand,
mi-ai cazut ramurile
cu ritm dansand cercuri
si nu mai stiu nordul
din care sa-mi astampar
setea de tine plina,
iubito, intoarce-ma lumina
sa-ti gust iar mugurii,
uita-ti primaverile
intre sanii impreunarilor noastre

desi esti departe
sarutul meu te va prinde
ca-ntr-un dangat de clopot
sa fii si mai incolo
linistea din zvacnetul iubirii
fara moarte ...