Ciob după ciob adun să întregesc
Imaginea ce-a prins a descompune
Preceptele din vechea dimensiune;
Oglinda, poartă către nefiresc.

Curbate umbre - roade de genune -
În taină împletesc și despletesc
Străvechi năvoade. Strig, dar nu zăresc
Decât un zid... și-un semn: Deșertăciune!

Atât de-adânc din noduri mă încheg,
Că rătăcit, pe propria mea scară,
Ard gând în gând cercând să înțeleg

Cât a rămas din mine în afară
Și cât în golul dat să mă dezleg...
De-așa a fost a fi, i-a câta oară?