Și-n paragina cărării,
Pe tăcerea înnoptării,
Mai întâi răsună stins
Ca un zvon de ape-n ropot,
Vuiet depărtat de clopot,
Lin ca luna care-a nins.
Dar, mai tare pe măsură
Ce lumina lunii fură
Înțelesu-adevărat
Al vâlcelei și-al pădurii,
Crește-n zbuciumul furtunii
Clopotul nebun din sat.
Zi de aur tremurat
Se coboară peste sat,
Zi de toamnă cu lumină
Galbenă ca de sulfină.
Și pe strâmta cărăruie
Umbra pustnicului suie
La clopotnița pe care
Cade cu-o cutremurare
De lumină, alb în zbor,
Stolul porumbeilor.
Și un cântec clar de toacă
Seara-n sunete-o îmbracă…
Râul îi răspunde-n șopot
Și strălimpede un clopot.