Trăim într-o lume de minuni banale

în care răul devine credinţa cea mai de preţ

şi te întrebi de ce strig?

Trezeşte-te, copile,

îţi dăruiesc un nou suflet făurit de inima mea,

încă nestinsă de alizeele dorului!

Te-aştept la statuia ce-şi plânge speranţa

în fântâna dorinţelor,

numai acolo

oamenii sunt fără măşti,

o mie de ochi nemişcaţi

în o mie şi una de nopţi.

Mă rog să plouă peste dunele planetei albastre,

să încolţească seminţele noastre

însetate de iubire.

În depărtare aud cântecul fantomatic

al nibelungilor,

Odin încă-şi mai cheamă bravii luptători.

Bătrâne,

viermii ne surpă vieţile,

suntem marionetele războiului in vitro,

sclavii propriului nostru coşmar.

Azi curcubeul este ucis de zeul smog,

Walhalla a fost înghiţită de mâncătorii de visuri

adulatorii prezentul putred

pe aleea celebrităţilor,

Alte stele răsar, cerul îl ating cu mâna

zeii de râncedă carne.

Trăim într-o lume de minuni banale

în care binele este privit cu răutate şi dispreţ

şi te întrebi de ce n-adorm?

O să ajungem să-l clonăm pe Iisus,

îl vom ucide a doua oară,

cu nepăsare, cu ignoranţă,

cu sânge rece,

îl vom îngropa de viu,

astfel n-o să ne mai orbească

lumina de Paşte.

Vom inventa chiar şi maşina timpului

şi vom fugi în viitorul extatic,

acolo unde clepsidrele

sunt goale.

Îmi vine să m-arunc cu braţele deschise

în somnul adânc,

dar mâncătorii de visuri sunt pretutindeni

şi prefer să scriu şi iar să scriu...