mă purtai neglijent pe un raft prăfuit între otrăvuri
nu îți aminteai de eram femeie vedenie ori demon serafic
așterneai sub pernă un fulg de păun o piatră gravată
două fire de busuioc și inima crăpată rotund


între luna pătrar și eclipsa de soare erai duhovnicul pierdut
căutam să îți vorbesc despre alte mistere
mă transformam când în licornă când în căprioară năucă fugind prin Keryneia
eram nespus de frumoasă cu picioarele zvelte de aramă
între alte păduri fără tine
văile Arcadiei îmi deschideau apele Istrului peste temeri



visul mi-e spart ca un timp fără arc în cer
sunt doar un ametist gravat pe un altar
păstrând sufletele între ape