agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 11926 .



Cântecul Redutei
poezie [ ]
din volumul „Cântece de vitejie”

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [George_Cosbuc ]

2005-08-03  |     |  Înscris în bibliotecă de Dumitriu Florin-Constantin



În redută numai lei;
Uite-i, mă, bașibuzucii,
Eu de-aici le-aud papucii!
Dar mai mare peste ei
Cine-mi e? Vrun Strâmbă-Lemne?
Cică și mai și pesemne,
Unul, Ciaca-Paca-Bei.

Câte cinci pe-un ban să-i vinzi,
Că sunt toți oșteni pe-alesul,
De viteji le saltă fesul,
Pitulați pe după grinzi.
Se-ntind, nene, de căldură
De le-ajung genunchii-n gură -
Mașala’, cu ei te prinzi?

Ce te uiți tu, că sunt goi?
Așa-i turcu-n vitejie,
Zvârle haina ca să fie
Sprinten-foc, când e-n război.
Dârdâiesc din dinți, mă, vere -
Lasă-i, mă, că-și fac putere
Dinților, să muște-n noi.

Și-ntr-o zi - să vezi acu-
Dete-Osman porunci să-i puie
Tălpilor la cizme cuie,
Și-apoi, ce-o fi fost, ce nu,
Că sări pe băț călare
Și-alergând în fuga mare
Drept la Vidin s-abătu.

Strig-Osman: - „Păsat vă fac!
Încurcați pe-aicea treaba,
Și-mi mâncați pilaf degeaba –
Vă tai ciorba, vă dezbrac!
Ahmet, Mahmet, cum te cheamă,
Tu cam tremuri, bag de seamă,
Sări, curând, că-ți viu de hac!”

Turcii, toți gândeau: „Poftim!
Să dezbraci p-un gol ca napul –
Cu ce-și bate pașa capul!”
Și-i strigară: - „Cioc selim!”
Dar temându-se de vorba
Că Osman le taie ciorba,
Au mai zis: - „Sărim, sărim!”

Și-au sărit cei lei de turci
Care cum putea mai iute:
Vin românii spre redute,
Și să stai să-i mai încurci?
Căpitanii-și pierd șalvarii,
Fac mătănii ghinărarii,
Că-i la deal, și-i greu să-l urci.

Noi strigam atunci din tun:
-„Ce fugiți, ca-n groaza furcii?
Nu vă vin din urmă turcii!
Stați, și dați-ne tutun.”
Ei de stat n-au stat nici unul,
Dar ne-au azvârlit tutunul,
C-așa-i turcul, suflet bun…

Acest cântec îl făcui
Eu, căprarul Păvăloae,
Stând de strajă noaptea-n ploaie,
Și gândeam: „Tu râzi și spui,
Și tu n-ai cămașă-n spate!
Las’ că prind pe-Osman, măi frate,
Și-am să-mbrac cămașa lui!”

(volumul „Cântece de vitejie”)

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!