Din lună secundele cad sidefate,
mai sincere șoapte, cu praf prin dantele
îmbracă-argintiu insomniile toate
și-n vise-ncetează vânarea de iele.

Cuvintele zbat sub cearșafuri de taină,
răsuflând a pustiuri în pânza lor grea,
cenușa silabei ne-absoarbe și caină
de pe-aleile goale-altă noapte, și ea.

Doar greierii cântă cu sânge-n vioară,
în colțuri de patimi uscate-a departe,
armonic sluțind estuare, ne cară
spre rece undire, ce-ncet ne desparte.

Plecăm, fiecare cu-o lume mai nouă,
în zori, pe corăbii din boabe de rouă.