agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-08-22 | | Înscris în bibliotecă de Tiberiu Juganaru
Strașnic domn a mai fost Cuza-Vodă
El a făcut școalele, el ne-a dat pământ și tot el surpat pătulele împărătești. Și bine a făcut. Că bagă acolo fitece român treisprezece banițe de porumb în tot anul și, când să-și ia și el agonisita, tot ce răgăduise acolo, tocmai după trei ani, i se dedeau numai trei banițe din tot ce pusese. Ziceau cârmuitorii că l-au mâncat șoarecii, și porumbul era mâncat de cioclii satului. Tot el a silit pe ciocoi să plătească bir și să asculte de legi. Ba ălor care n-ascultau le da fum. Cuza-Vodă nu era fudul. Umbla așa ca noi și, de multe ori, ca să prinză pe mulți slujbași cu ocaua mică, își schimba fața și hainele să nu-l cunoască nimeni. Unde pomeneai la el trăsuri și slugi puzderie și bogății strânse grămadă, cum era la Bibescu? Ãla se plimba prin țară cu mare alai, avea la caleașcă șaisprezece cai albi, cu hamurile roșii și vizitii stângaci. Tot Cuza a unit țărișoarele noastre, pe Valahia cu Þara Moldovenească, de a făcut țara noastră strașnic mare și de puternică, cum e azi. Când s-a dus, cică, la împăratul turcesc, ca să-i ceară învoirea de a domni netulburat peste amândouă țările, a făcut lucruri așa de minunate, că a pus pe gânduri pe turci. Știți ce? Era obiceiul ca domnii țării noastre, când intrau la împărat, să se târască de la poarta curții palatului până la picioarele împăratului în genunchi. Cuza însă nu era omul să sufere rușinea asta. A mers la palat drept, cu fruntea sus și cu sabia zornăind, ca un Făt-Frumos. - Îngenunche și mergi târându-te, băiete, dacă vrei să fii primit, i-au strigat paznicii de la poartă. - Asta n-oi face-o eu niciodată, a strigat Cuza supărat. Și dacă vi-i vorba p-așa, mă duc de unde am venit. Dacă l-au văzut plecând, turcii au spus împăratului și ăsta a dat poruncă să-l primească așa. A intrat Cuza-Vodă. - Bună ziua, Înălțate împărate! I-a mulțumit în limba lui și apoi, mirat că-l vede înainte drept, soldățește și fără sfială, l-a întrebat: - De ce ai venit așa? - Așa m-a trimis pe mine Þara, a răspuns Cuza cu așa mândrie și așa curaj că s-a mirat și împăratul. Și, el știe cum o fi vorbit și ce o mai fi vorbit, că a îmblânzit inima turcului și a ascultat împăratul dorința lui Cuza. L-a pus pe urmă împăratul pe Cuza la masă cu el, au mai vorbit ei ba de una, ba de alta și, când să plece, l-au dus turcii pe Vodă Cuza cu o cinste deosebită, până la Constanța. Se mirau turcii, se mirau cadânele, se mirau pașii și boierii lor când îl vedeau și-l priveau ca pe un viteaz din povești: - Bre, bre, bre! La noi n-am văzut așa om.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate