Cînd fruntea-n zbucium roșu-a copilului cu-ardoare
Imploră roiuri albe de vise vagi, tîrzii
La patul lui vin două surori fermecătoare,
Cu degete plăpînde și unghii argintii.

Și pun copilu-n fața ferestrei larg deschise:
Văzduhu-albastru scaldă un vălmașag de flori
Prin păru-I greu, în care cad stropi de rouă, li se
Preumblă mîini suave, dînd gingași, crunți fiori.

Ascultă el cîntarea suflării lor confuse
De miere vegetaală ca purpura, ades
Curmînd-o șuieratul salivei de pe buze
Sau al săruturilor ce-ntruna le dau ghes.

Sub liniști parfumate, aude negre gene
Cum bat ; electrizate, dulci degete aici,
Sub unghii de regine, în cenușia-i lene,
Fac să trosnească moartea păduchilor pitici.

În el se-nalță, iată, un vin de Trîndăvie,
Armonică-n suspinde, putînd cădea-n delir;
Cu lenta dezmierdare, cum moare și învie,
Dorul de plîns copilul si-l simte abitir.