Stau răzimat de stâlpul unui templu în ruină...
În întuneric
Olivi cu părul despletit
S-apleacă-n fața tristului altar...

... Și cum mă pierd pe urmele lăsate
De pașii veșniciei pe tărie
Simt
Sub scăpărarea stelelor -
Ca la un semn făcut în taină
De ochii unor magi -
Cum prinde-n mine a clipi din gene-un dor:
E dorul
De a te simți pe tine-aproape și de a-ți soarbe vraja
Deodat' cu înfricoșatele minuni ce le cuprinde noaptea
În sfântul ei potir fără de margini...

Stau răzimat de stâlpul unui templu în ruină -
Și-un gând
Mă ispitește cu durerea-i să-l rechem în minte:
Oh, stelele!
Un visător mi-a spus cândva
Că dintre dorurile multe, multe,
Ce le purtăm în suflet adormite ca-ntr-un leagăn,
Stelele trezesc... în noi ... numai pe cele ... osândite
Să nu se ... izbândească ... niciodată ...

Și lin, cu înfiorări de toamnă, din corola lunii
Se scutură mărunt polenul peste templul în ruină
Și peste dorul meu