niciodată trăite îndeajuns duminicile mele

cărui cer să-și închine acum diminețile
altoite reticular din pieptul furtunii?

înțepenită la despicătura drumului
și neîntoarsă încă privirii
clepsidra măsoară monoton aceleași întrebări
îmbătrânind aiurea în așteptarea fără trup
a timpului meu

din povara pleoapelor se nasc tăceri desperecheate,
iluzii optativ imaginare aruncă vălătuci de ceață
peste umbrele amorțite în îmbrățișarea lacrimilor gemene

banală ploaia secundelor,
alburii marginile poveștii se destramă
și-mi fuge iar printre degete firul întâmplărilor


goblenul acesta în patru anotimpuri nu-l voi termina
niciodată