liniște
nu am băut vreodată
și buzele mi-au amorțit
și setea
precum sisif îmi car
spre ceruri soclul
unei statui pe care încă nimeni
n-a înmărmurit

râd pietrarii-n cimitire:
hai să-ți scriem epitaf
trecător nebun în fire
uite hainele-ți sunt strâmte
chiar și ghetele-ți sărmane
scofâlcite-s
guri de praf

vino nu purta la alții
ălea două trei parale
(tulai doamne! ce câștig!)
mulți trecură spre niciunde
cântăreți erau ca tine
azi sunt muți
cântă sub pietre –
vin-odată când te strig!

poate nu vei întâlni
alt nătâng ce te-nțelege
și pe care nici o lege
nu-l obligă să îți taie
haine noi și fără moarte
n-ai să afli-ntr-altă parte
un mai mare chilipir

aș veni gură-de-aur
dar am buzunare sparte
nu parale port cu mine
n-am lețcaie nicidecum –
două trei îmi pare zici?
dară astea chiar pe drum
le găsesc și ăia mici

eu
n-am haine pentru viermi
vie vamă-s pentru stele
și liantul tău încheagă
marmură și prafuri grele
însă nu te poți pricepe
la ce e nepământesc

nici n-aș fi cântat vreodată
însă știu c-am să sfârșesc
hăituit de călfi și meșteri
ca și tine care vor
să-mi mai stoarcă trei parale
înainte ca să mor

și vor scotoci trecutu-mi
și pe față și pe dos
vor zvârli nerăbdători
chiar și carnea de pe os
să găsească cel câștig
(tulai doamne! bine zici!)
vor scuipa lăsându-mi hoitul
printre javre și pisici

vin-atunci de nu ai bani
și plăti-vei zile muncă
dacă poți să cari un soclu
să cari blocuri nu te-ncurcă
poți să tai la ferăstrău
să încarci și să descarci
mai târziu când te deprinzi
poți în marmură să spargi

mulțumesc de mâna-ntinsă
aș trăi de bună-seamă
pentru un acoperiș
și pentru felii de slană
dar ai fi un om mai bun
de mi-ai oferi acestea
pentru cele ce le spun
altfel numai animalul
se trudește din câștig
să nu adoarmă flămând
și să nu îi fie frig

măi dar cărpănos mai ești
hahaleră cum nu știu
să fi întâlnit o altă
eu îți dau casă și masă
îți arăt lumea cealaltă
și ai vrea precum un greier
pentru asta să îmi cânți

însă vezi numai din cântec
nu se satură făptura
cântecul în sărbătoare
și în dezlegări la nunți
ești trufaș de bună seamă
și pârlit fără măsură
din așa minte sucită
încă mai sucită gură

dreptate ai ce pot să spun
harnic pietrar târguitor de praf
eu doar treceam pe lângă cimitir
și tu
te-ai repezit să-mi vinzi un epitaf –
de ești așa de fericit în munca-ți
de ce tot speri să cumperi un sărac?
precum un cer înmărmurit de sete
deși aud cum soclul meu se crapă
eu n-am cerut de milă de la tine
nici adăpost nici hrană și nici apă

ba dacă te trudești și ai folos
aș vrea să te întreb: ți-e sufletul ușor?
că mie-mi pare suflet obidit
născut să moară cerșetor