Cunoști prea bine gândul meu secret?
O! Dulce! Ochii tăi magnifici,
Mă fac să-mi crească aripi peste piept,
În zbor mă-nalț, când tu nu mă m-ai critici.

Tu vezi cum inima-mi i-o strună,
Vibrează în acorduri, cercuri line,
Deabia o țin în frâu ca o nebună,
Să spargă bariere către tine.

Și-mi vezi și sufletul închis într-o clepsidră,
A timpului, ascuns în plaja goală,
Î-i tai un cap, renaște ca o hidră,
La glasul tău suav ca o comoară.

Și simți ambrozia, gustul menit de zei,
Cum picură și-mi umple venele umflate,
Când brațele le-ncolăcești pe trupul meu ca niște lei
Ce-și strânge prada cu un gând de moarte.

Cunoști prea bine gândul meu secret?

Ce simți când mâna mea e-ntinsă,
Spre mâna ta portal spre infinit,
În dans de înger către zarea necuprinsă,
Te simți tu prinsă, negreșit?

În nud când ne plimbam, pe-alei imaginare,
Și-n colb de praf stelar, ca prima oară,
Pot prinde-n în părul tău udat de mare,
Lumini culese din aureola boreală?



Tu zbori în gândul meu secret,
În dans de linii, proze și poeme,
Mă-mbăt de izul tău perfect,
Tu muza mea, nu ai de ce te teme!