cum se întâmplă că faci lucruri noi
să pară vechi
cu o serie de compresii și extensii
succesive ale aerului

am senzația că întâlnirea
cu tine e la ieșirea din apă
după o plimbare prin atlantida
între ființe ce comunică la distanță
transmit semnale prin carnea mea

fosforescente de emoția
descoperirii unui strămoș comun

visează să-și treacă prin urechi
oxigenul lipit
de burta unui leș plutitor

în vizor
lumina difuză îmi amintește
ce greu e să ating un cer ondulat
când nu există căi bătătorite
și la capătul cablului prin care fac semn
să fiu ridicat

e un taifun cu numele tău