agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-06-12 | | S-a cuprins demult uitării ziua caldă și senină De-a lăsat câte-o fărâmă-n pală urmă de lumină, Noaptea întronând regatul somnului și amorțirii, Numai bolta înstelată e ocean și câmp sclipirii. Luna rătăcind aiurea se atârnă de vreun nor Presimțind învăluirea și sfiala unui zor ce stingher și-așteaptă frații, slujitori mândrului Soare, soli grăbiți când noaptea-i scurtă, când sunt leneși...noaptea-i mare. În zăvoiul de pe maluri broaștele parcă colindă Și-și împart supremația printr-un fel de diatribă; Șerpi de apă taie valuri, se strecoară printre ele, Înmuind pentru schimbare stratul vechi și strâmt de piele. S-a vărsat și Luna-n unde, irizând ca-ntr-o oglindă, Vidra stă, spion sub cioată, poate vreun șalău să prindă; Boarea vântului apleacă catifeaua de verdeață și mângâie cu blândețe firul unui fum de ceață. Se deșteaptă greierușii, cumpărând din negrul nopții o rezervă de sineală ce-o ascund în gura borții; Sus, la stână, jar din seară, îl ațâță un cioban, Scheaună prin somn un câine ce visează vreun ciolan. Un pescar își poartă plasa, doliile ciuruind în tăcută mulțumire și, el speră pescuind pradă, ce nu e pereche; dar oftează cu alean când în crâsnic e-o chisoagă, ori un puișor de clean. * Toate-s molcomite-n stare, toate se petrec cu-ncetul, Doar o flacără din suflet arde-acut, arzând poetul ce adastă-n câmpul vorbei, în mirificul din noapte, EL transformă-n nestemate ale sufletului șoapte, picurând frumosul vieții în comoara dăruirii, celui ce-I pricepe simțul și-I descuie miezul firii. El, poetul, cântă omul, o minune din natură, Negrul nopți-l scrie ziuă, din îngheț soarbe căldură; În asceză voluntară, tot poetul crucea-și poartă și, urcând Golgota slovei, formei căutând o poartă, cu migală potrivește un idiom sau o silabă, drag din drag dantelărește și din suflet smulge salbă, Adevăru-nnobilează și-n tipar îl unge rege, Rime liberează-n câmpul ce o lume îl culege; Iute arde și se stinge, ca o lumânare-n noapte, Dar ce lasă-n poezie vom găsi, că n-are moarte! Singular își află rostul, fără teamă de jivine, Aura menirii sale, veșnicind, îl va susține. S-a cuprins din nou lumina, ucigând marama nopții, ciclu-etern ce-n veșnicire va-nnoda cărare vieții; Dară taina plăsmuirii în cuvânt o-ascund poeții: Ei aduc speranță zilei, ei deplâng angoasa morții!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate