Neliniștit, mă-nvălui în tăcere,
(Aripa-i frântă, gându-i auster!)
Să prind eternul – veșnic efemer,
În lumea străjuită de mistere.

Jertfite, dorm pe scut de templier,
Atâtea vremi scăldate în durere,
Că, timorată, clipa-n sine piere!...
M-aș prinde-n joc și eu, dar ce să-i cer?

Atras în focul sacru, pe nevrute,
Poftirile mă strâng, neomenești,
Să uit de tânguire și virtute,
De drumul rătăcirilor lumești.

Ci-ntemnițată-n umbrele trecute,
Tăcerea doare... spre a ști că ești!...