Concret
mă deghizez uneori
în altceva decât orice altceva
și
mă așez pe scările rulante
cu o fotografie în mână,
(da, chiar cu o fotografie)
și aștept
o femeie frumoasă.

Uneori ea vine cu un sfârc,
cu gleznă,
cu toc
și îmi întorc atunci oasele și le potrivesc după ora exactă
tic tac,
ding dong,
pic poc,
îi sărut mâna de departe
până să simtă
cu câte un aer,
cu câte un bot
și îi ies înainte cu câte o poezie
sau cu o fotografie uneori,
(da, chiar cu o fotografie).

Ea își aruncă atunci
părul pe spatele drept,
de oțel
și îmi spune pe nume,
eu îi prind palma cu ziua asta nouă
transformată
în
altceva decât orice altceva,
în astăzi uneori
sau în mâine
și îi mulțumesc
cu un anotimp întreg
de ploi
cu susul în jos.

Cineva vine cu o umbrelă inversă
și noi nu ne mai sărutăm niciodată
con-cret.