agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-07-27 | |
E'nourat afară și e rece,
Și timpul stă în loc și nu mai trece... Plouă întruna și străzile sunt ude, Și nu ai unde,...te ascunde, În astă vreme mohorâtă, Un om pribeag(sărman),cu a lui bâtă, Trecea încet și obosit, Și-ntr-un târziu,el s-a oprit, Lângă o poartă-ntunecată, C-un ivăr mare încuiată... Cu haine ude,...tremurând, Îl prinse miezul nopții,încercând... Să poposească într-un loc, Puțin mai cald,și cu noroc... Să poată'mbuca ceva, Șă-și potolească un pic,foamea... Om necăjit de a lui soartă, Bătu încet,atunci,în poartă... Și după o vreme în ea apare O siluetă,foarte mare, Era stăpânu'acelui han, Un om ursuz,cu burdihan! “-Doamne,bunule stăpâne, Ajută-mă cu-n pic de pâine... Sau cu ceva ,ca să îmbuc Și-un loc mai cald să mă usuc... Căci hainele-mi sunt ude leoarcă, Și-un frig năpraznic mă încearcă!” Dar când sfârși din rugăminți, Stăpânul își ieși din minți, Și-n loc de o bucat'de pâine, Își asmuți pe al său câine! Asupra omului pribeag, Ce necăjit stătea în prag Și-îi adresă cuvinte grele: "-Ia vezi-ți tu de toate cele! De ce cutezi să bați la poartă, Ce-mi pasă mie de-a ta soartă! Și pleacă-n drumul tău străine, Că pun îndată al meu câine! Să îți arate calea ta! Aici nu ai ce căuta!" Iar când zăvorul se închise, Săracul om pe drum pornise... Și ploaia nu-nceta să cadă Și inunda întrega stradă... Când intunericul se-ntinse Iar omul nostru dispăruse, În negura îndepărtării, Cu ceața nepătrunsă a zării! Iar peste târg timpul se cerne, Clipele fug,vremea se-așterne, Zilele trec,...lumea zvonește!... Și pe la colțuri povestește: "-A-ți auzit ce s-a-ntâmplat?! Hangiul nost' și-a căpătat! Soarta ce-o merită deplin, Pentru a lui suflet hain!" În aste zile ce-au trecut, Doar calul lui a apărut... Și s-a întors din codrul mare, Fără stăpânul său ,călare...! "-Să se fi rătăcit,boierul? -Ori să-i fi făcut,altul,felul!?" Nedumeriți privesc în zare Înspre bătrânul codru,care De-alungul timpului,ascunde Mistere-ntr-ale sale umbre... Și-n clipa sumbră a înserării, Purtând amprenta,întâmplării! Peste așezare se întinde Negura zării ce cuprinde... Tainicul codru secular Cu a lui arbori de stejar A căror frunze-ncet foșnesc Misterul nopții deslușesc... Iar codrul freamată-ntruna Și sus pe cer străluce luna, Tril întârziat se-aude, Lacul cu ale sale unde, Spală malurile înalte Și se vede de departe... Străbătând în întuneric, Într-un peisaj feeric, O lumină-n depărtare... Din poiana,despre care Toată vietatea știe, Că-n căsuța cea pustie, S-au oprit mai de cu seară Ca să nu'nopteze afară Un pribeag,ce cu durere Și-ajutat a lui muiere, Să găsească în sfârșit Un locșor mai încălzit Iar în vatra dărâmată Altă dată minunată, A încropit un foc mai mic, Dezmorțindu-se un pic, Înainte de-a pleca, În desiș și-a încerca De-a găsi vreascuri uscate Îndeajuns pentru o noapte... Afundându-se în neguri, 'povorat de-a sale gânduri... El ajunse într-o vâlcea, Unde vag se deslușea, O umbră mare,întunecată În râpa neagră,răsturnată... Surprins pe dată,el văzu Ce niciodată,nu crezu Căci soarta în față îi arăta Pe acel ce nu-l putea uita...! Boierul nostru cel viclean, Acel hangiu cu budihan, Ce-l alungase făr'de milă Și-îi arătase numai silă! Când ud...cerșise îndurare, Și doar un pic de alinare, Un adapost unde să stea, De ploaia ce nu contenea... Rănit și-n negură pierdut, Al jertfei codrului,tribut! Pentru tot ce-a săvârșit, Rămas singur...!părăsit! Pentru a lui,trufașă fire Și pentru,a lui,nesimțire...! Față de acei sărmani, Cei flămânzi și făr'de bani! Acum hangiul nost'cerea Doar milă...și nu altceva, Cu rugămințile-ndreptate Spre-acel,ce el,în aceea noapte L-a alungat din fața porții, Lasându-l biet,în voia sorții...! Dar timpul...!Ați văzut!E crunt! Și n-a durat destul de mult! Iar cel ce în trecut era! Umil și ajutor cerea... Acum e cel ce stă-n picioare, Iar cel trufaș,viclean și tare A devenit neajutorat De lumea-ntreagă abandonat...! Cerșind la rândul lui doar milă Spre acel ce l-a alungat cu silă! "Și-am așternut aceste rânduri, Cu a slovei vers și-a mele gânduri, Nutrind speranța că se poate...! Să existe-n lume și dreptate! Și pilda din acest poem, Fie!povată și îndemn! Pentru acei năpăstuiți... De soarta vieții vitregiți!" |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate