Doamne, Tu mă cercetezi de aproape
Și-mi cunoști adâncile, sufleteștile ape...

Știi când ispitele înfrâng zăgazurile,
Știi toate bucuriile și toate necazurile,
Știi cântecul, dorul și visele,
Știi amintirile mele, ucisele,
Știi piscurile înalte și căile,
Știi ghețurile și văpăile.
Știi când mă arde trufia
Tăgăduindu-Þi Cerul și sfidând Veșnicia;
Știi când fărădelegea m-apasă
Ca o pâclă amară și deasă;
Știi când mă urc și când mă prăbușesc
În neputința omului firesc —
Știi când Te vând și când Te răstignesc...

Încotro mă voi duce departe de Tine?
La cine voi alerga, Doamne, la cine?
Spre care zări, pașii goni-vor și unde
Să-ncerc, de ochiul Tău, a mă ascunde?
Ca și pe Cain de odinioară
Osânda conștiinței mă doboară.
N-am tihnă, n-am puteri, n-am adăpost —
Sunt doar o biată navă fără rost,
Ce-alunecă-ncărcată de păcate
Pe valurile vieții zbuciumate...

Doamne, Tu mă cercetezi de aproape:
Nu lăsa întunericul să mă-ngroape...
Răpește-mă, Doamne, păcatului,
Pune piedici Vrăjmașului, blestematului,
Strecoară-mi în suflet luminile,
Aprinde-mi dragostea, înflorește-mi grădinile
Și-nalță-mă, Doamne, și crește-mă,
Cu nașterea a doua-nnoiește-mă,
Să-Þi pot cânta slavă cu îngerii,
Chiar și-n valea aceasta a plângerii...