agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-08-05 | | Înscris în bibliotecă de Bot Eugen Iulian
Ia-mi creierul
în mâinile tale moi și învelește-mi-l în osul luminii. Prima mărime peste zero este infinitul, peste nimic, - totul. Desigur, pentru recea întemeiere a furnicii eu sunt zeu cu putere vai, numai de moarte. Desigur, eu mă închipui furnică pentru zeul meu pe care totuși mi-l pot imagina prin mântuire. Desigur, și zeul meu își are zeul lui. Cum or fi fiind zeii zeilor și câtă despărțire de neființă va fi fiind între zeul zeilor zeilor și zeu între zeu și furnică și furnica zeul cui va fi fiind ea și zeul zeilor cărora va fi fiind ea. Toată mărturia e de față. Semnul este; nu-l vedem. Stăm pe un cap de zeu fără să știm. Mâncăm legea timpului spunându-i sâmbure de nucă. Necitită, ea poate fi mâncată. Imaginea întregului ar putea fi o falie în stâncă, - dar necitită, ea rămâne doar prilejul, trist, al ruperii copitei unui cal scăpată în ea. Toată mărturia e de față. Ar trebui nu ochi rotund, ci vederea ca oul. E literă scrisă de jur împrejur cum aerul de jur împrejurul globului, cum carnea de zeamă a piersicii de jur împrejurul sâmburelui creieros. Acolo, în locul unde, deodată, se vede totul, când a vedea nici nu mai înseamnă a vedea. Trupul este făcut să fie mic. Sarcina ochiului e să fie mic. Sarcina ochiului e să vadă linia. Cifra e făcută să fie lipită din micime, pe neființă. Dar, vai, nu există mic, nici micime nu este. A fi mic, a fi număr, a avea ochi e numai o prăbușire din infinit. Un infinit care cade din infinit. Prima mărime peste zero este infinitul. Mai mare peste nimic este totul. Stăm pe un cap de zeu fără să știm. Virușii stau pe noi fără să știe. Toată mărturia e de față. Strig: Nu ochiul trebuie deschis, ci vederea. Strig: nu urechea trebuie ciulită, - muzica lumii folosește urechile cum cel care a băut zidul sau trunchiul copacului. Mă ridic și spun: dacă poți, uită și nu-ți aduce aminte nimic decât numai întâmplările tale și atât, nu-ți aduce aminte nimic, mai ales legea uită-o. Miră-te de tot ce ți se întâmplă, miră-te de tot ce vezi, atâta timp cât ai să te miri ești salvat. Amintirea te-a părăsit și nimic din începuturile lumii nu te mai cercetează. Þine-ți minte numai propriile tale întâmplări căci te-ai spulbera mai repede decât însuși gândul spulberării dacă ți-ai aduce aminte. Moartea este prima amintire, și cea mai veche. Amintirea lui nimic amintirea lui nimeni amintirea lui zero. Ea e memoria. Dar se șterge, se acoperă cu sânge cu miros de carne arsă cu mirarea sângelui, numită groază cu sunetul de nisip de clepsidră al ruperii osului. Atât îți zic, miră-te, atât îți zic, urlă de durere. Cine strigă și cine zbiară, cine urlă și cine se vaită, cine se-ngroapă în miros și în putoare și în damf, în miazmă, cine plânge și cine se sărează, cine se amărăște și cine se zguduie și se hohotește și se zbate, cine se jupoaie, se rupe, se smulge acela nu-și aduce aminte de nimic acela nu are memorie, e ocolit de lege, este. Între mine și tine numai cuvântul, acest organ fioros și comun amândurora, este. Să-l rupem pentru liniște să-l rupem pentru liniște; lasă-mă înspre tine lasă-te înspre sinea sa de care ești legat cu un organ fioros și rupe-l! Și treacă o pasăre printre noi doi. Ba nu, trece o pasăre deasupra mea. E liniște, e o tăcere în care se aud cifrele. Aripile ei mari și mov și mov ca de mâl transparent abia se înclină sprijinindu-se pe stâlpii aerului. Ba nu, eu mă clatin atârnând de capătul privirii mele ca un spânzurat de frânghie. Ba nu, trece o pasăre magnetică, leneșă, statică În liniște, când dă din aripi parcă se deschid ferestre. Ba nu, se aud cum se deschid ferestre de parcă o pasăre moale ar zbura leneșă. Ba nu, se deschid ferestre și o pasăre Ba nu, aripa păsării parcă deschide ferestre. E liniște, trece o pasăre de parcă ar deschide ferestre, aripile ei sunt ferestre. Da. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate