SINGURÃTATE,


Pe chipul tău, bătrân de ură,
Se-ascunde colbul strâns anume.
Tu nu ai ochi, nu ai nici gură,
Dar ști în punți să ții o lume
Și în pustietate satul.
Plămânii mei se-neacă-n aer
Când ești factură la păcatul
Ce mi se-nlână viu în caier.

Singurătate,
Aduci cu tine-atâtea lacrimi
Că-n jurul tău lumina moare.
Deși ne-am săturat de patimi,
Deși prezența ta ne doare,
Cu tine-alături suntem singuri,
Mai sărăciți decât o fiară
Ce-și vinde trupul printre neguri
La schimb c-o biată primăvară.