în fântână
reflexia unui eminesc de piatră
își leagănă gândurile printre frunzele de arțar

doi cerșetori numără câteva monezi din buzunarul spart
s-au scurs visele cu pâinea caldă pe care le-așteaptă
ca pe sărbători

se-ntorc cocorii de hârtie...

ei sunt oamenii care au deschis ușa între vremi
ca să trăiască zile în care nici numele mamei
nu mai mângâie...
oameni bolnavi de apă, de cer, de pământ
cu aripile ciunte
intrați în luptă ca într-o cămașă de forță ce-ascunde
cântece de adormit sufletul,
au rămas în picioare câțiva nebuni
care-și duc drumul spre cruce.

...

noi cei frumoși bâjbâim pe lumină
bolnavi de căință
că ne pier sfinții...