Ioana urcă zilnic scara
cu trepte inegale
cu trepte lipsă
se sprijină de un contur imaginar
se ține cu mâinile strâns
și urcă

până în mansarda creației
aceea cu priveliște de toamnă
unde frunze arămii
se odihnesc
în cercuri de culoare

și apa învie natura moartă
cu o singură gură
sorbită

din izvorul nesecat
amestec tomnatic
de durere
parfum de crizanteme
în ochiul de tămâie.

De strajă
poza ta în pioneze

și câteva versuri înmuiate în
stropi de vin.