Bat crengile-n geamuri,afară încă mai plouă
Și filele cărții s-au rupt, le simți plângând.
Ai pleca oriunde, chiar impărțind pământul în două,
Decât să stai închis, în casă și-n gând!

Ce trist e poetul scriind de iubirile toate,
În camera goală și rece, un chip angelic iubind,
Și unde frigul se preschimbă în foc și răzbate
să iasă afară din piept, din casa, din gand!

De ce ești trist azi poete fără să spui un cuvânt?
Plâng atâția îngeri în lume, și tu plângi scriind,
Nu ai gaz și nici lemne, nici cuvânt nedurut,
Doar amintiri închise cu tine în casă, și-n gând!

Plouă întruna, cerul se desface în două,
Un fulger îți caută mâna ce se află scriind,
Nu poți să-ntrerupi, îngeru-așteaptă,deși plouă,
O pasăre sfâșie întunericul,din casă si gând!

Visezi un pahar cu ceai aburind lângă tine
Îți vine să ieși și să urli la lume. Ce chin!
Dar infernul nu știe alt drum, decât către tine,
E cu tine de mult, închis în casă și-n gând!

Ce viață nebună, alții au totul, chiar nemuncind,
Poetul scrie întruna, singur, închis în casă și-n gând!
Și-adesea, nu are nimic!

autor florentina crăciun fabyola
noiembrie 2009