Peste cetate, noaptea a rânduit drept pază
Străjer atotputernic, dorita nelumină;
Odihna e primită ca oaspete de vază,
Chiar luna-și face norii, în juru-i, pelerină.
Doar streșinile ude, ritmează-n cale picuri
Ca un tic-tac hipnotic peste muțenia pietrei
Și rușinate parcă, se strâng în reci nimicuri
Nevrednicele flăcări, în ascunzișul vetrei.
Atâtnă liliecii prin părăsite poduri,
Încremeniți de teama de-a evada. Și, blând,
Păianjenul își țese la pânza albă noduri
În forme ancestrale, pe fire coborând.

Tăcerea e stăpână. Ca să alunge frigul,
Cocoșul cheamă zorii, strigându-și cucurigul.