un oraș de acoperișuri
fără uși ferestre ziduri.
table zbierând țigle deviante
și policandre verzi ținându-se cu brațe noduroase
să nu alunece.
încă vieți ori ceva asemănător în derivă
o umbră agățată anume în cuierul disperării
obiecte de trebuință aruncate în silă
prin curtea pavată cu mansarde
cine să le folosească acum?
neliniștea sau cântecul zilei
motor de elicopter îngrijorat
țipete nu de păsări
ele duseseră vestea.
bocete nedeslușite
o scară improvizată de funii speriate
un fel de trup aproape inert neștiind să se ridice să cadă
culori cumva la modă mâloase vâscoase încolăcindu-i-se de gât.
stâlpul de telegraf umilit se afunda încet
îl mai ținea un pescăruș însingurat de umeri
străzile erau pretutindeni și nicăieri.

(11 dec.2009)