În lumea mea, microdimensionată,
Dorm pe un pat cât îmi cuprinde ceafa
Și cât un deget mic îmi e carafa,
Cât un bob mare, porția de salată.

Mă plimb agale pe un fir de ață,
Ce duce crescător spre nicăieri
Și nu-mi descrește tainul de plăceri,
Ca să-l transform în vis de Mogâldeață.

Sunt strivitor a toate ce-am trăit-
Și-n cot de mă ridic pân' la jumate,
Respir greoi și-apoi mă las pe spate,
Într-o odihnâ fără de sfârșit...

Se-ntreabă tribunalele secrete
De nu regret c-am omorât insecte.