Privește...
Treci peste greutatea acestei lumi, râurile de roșu
Peste răceala pietrelor, întunecimea pădurilor de spini
Privește....
Orizontul ce se întinde din palma ta
Până în nemurire.

Fi de-a pururea treaz
Printre ei, printre râurile de roșu
Speranțele necreate înca
Visele nu se nasc din cei ce dorm, aceia le pot doar vedea.
Căldura ta...
Doar un chibrit in iarnă pentru ei.

Șoaptele ce iți mângâie urechile și mintea
Doar inutile colorituri ale unei iluzii
Pictate in roșu.
Nimic mai mult decat perfecțiunea și eternitatea, dulce copil;
Dansul timpului văzut doar prin ochii tăi
...mult mai fermecător!

Acum, în tăcere cu ochii larg deschiși
Poți redescoperi surâsul?
Cel ce ți-a zis că apele nu-și schimbă sensul, te-a mințit!
Lumea e a ta....
E visul treziei tale, nimic mai mult
Decat perfecțiunea
Eternintatea.