am încă nevoie să simt mâna mea pe tot ce ating
lut sau lemn râu sau munte scorbură sau peșteră
am știut întotdeauna că sunt locuit de copii fără jucării

jocurile lor niciodată nu-s false

au dormit în același pat lipsindu-le cărbunii
s-au ținut de mâini să înțeleagă ce e sufletul
s-au luat în spate unul pe celălalt din lipsă de încălțări
s-au legat la ochi și s-au ascuns pentru a-și întări simțurile
dar au cântat întotdeauna singurul cântec pe care îl știau
pe cea mai înaltă creastă de pe Muntele Copiilor

simți cu adevărat ce este Dorul când adulții te bat să renunți
când trebuie să aștepți prin întuneric ca cerberul să sforăie
din toate cele trei guri duhnind a alcool
când pipăi pereții ca un orb spre o ușă deschisă
și apoi fugi cu disperarea unui șchiop care vrea să trăiască

doar frica aceasta amintește că-s oameni

și faptul că mai pot să creadă că ei vor fi altfel
ei nu vor părăsi niciodată pe nimeni

mai ales copii

când eram puiandru mi se părea că înțeleg ce își spun animalele
florile se deschideau toate întoarse către mine
numai aici știam că nimic rău nu mă ajunge
singurele urme de pași însemnând Eu

poate că totul se întâmplă la fel până nu ajungi La Prăpăstii
locul peste care cine încearcă să sară sfârșește mai jos
poate că părinții lipsesc din prea mult curaj
poate că s-au iubit prea mult și numai astfel
au putut odihni împreună

în cele din urmă înțelegi că morții nu te mai caută accepți
că într-o noapte tu vei merge să întrebi de ei
până atunci stai pe acest trunchi la marginea prăpăstiilor
și joci cu nuiaua-n noroi Litere:

jocul de-a aminti oamenilor că altceva în afară de mizerii există