agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-01-18 | |
îmi era frig
am tras pătura peste cap, mi-am dus genunchii la gură palmele le-am așezat pe ochi, cafeaua s-a oprit din fiert poștașul a luat mâna de pe sonerie cei de la astral fugeau pe scări, tu mergeai cu spatele după țigări trupul se înroșise, ceasul își întorcea singur limbile se întâmplă o dată la zece ani să mă îndrăgostesc prima oară stăteam la fel ca acum numai că patul se chema mamă pe atunci nu știam de ferestre, de uși, de zăvoare dormeam cât voiam, răsturnam lumi până la tocul pantofului apoi reveneam cu o scândură în plus construiam moartea ca pe un bloc cu multe etaje îi maceram carnea și-i striveam abdomenul și doream să mă pună pe masă mai repede să fiu ospățul ei infinit din adâncuri a două oară m-am îndrăgostit de o pisică tigrată stătea sub vița de vie, torcea iluziile ca pe niște organe de pui și eu o hrăneam o hrăneam zi de zi cu tumbe, cu focul din sobă, îndesam în ea surcele și resturi de rouă până când într-o zi am alergat-o cu pușca de vânătoare a fost un accident nefericit de tata nu m-am îndrăgostit niciodată el era ca o coajă de măr indiferent câte note de zece aveam trebuia să stau cu spatele drept, să spun sărut-mâna trecea dintr-o cameră în alta ca o fantomă sublimă apoi m-am îndrăgostit de un băiat blond cu bicicletă verde mergea cu viteză și cădea când se apropia de mine de el nu mai știu nimic poate că avea ochii prea strâmți la 20 de ani mergeam cu tălpile altora mai ieftine, mai scumpe, care nu lăsau urme pe covor de fiecare dată rămâneam în urmă să fac cu mâna într-o baltă de plumb, cu rimelul curs eram alt om doar unghiile erau false mă uitam prin copaci, moartea era în pârg pe lumea cealaltă nu poate fi decât o carieră de piatră copleșitoare făcută din același pântec umbros între timp nu am cunoscut pe nimeni care să-mi numere așchiile sărite în sânge din acest sicriu plutitor până într-o zi de mai sau aprilie, am și uitat m-a bătut pe umăr, mirosea a tâlhar și mi-a spus: „nu-ți promit decât să te curăț de alge” și de atunci merg pe pământ
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate