Efemera noastră clipă
E o ticăire lungă
Care, până să se stingă,
În adânc de ceas se strică.

Simt privirea-ți tot mai dusă
Cum încet, încet îți piere
Nu mai vrea și tot ce cere
E să curgă'ncet pe ușă

Ochi frumoși, plini de furnici
Coborâți în cripta genei
Uitători printre decenii
Ce se scurg cu pașii mici

Răsuflări și vorbe mute
Printre buze de cobalt
Tot ce vreau e suflu-ți cald
Ce se-oferă și se-ascunde.

Și atât de fără sens
Zbengui ca o libelulă
Deșirată-n clar de lună
Fără griji și fără stress

De mă vrei, eu nu o știu,
Pentru că, noapte de noapte
Taci, și cred că fără șoapte,
Tu ești moartă, eu sunt viu.