Ai grijă că mișcă. De unde nu te-aștepți, din orice culcuș al stepei,
totul mișcă pe-aici.
De fapt, de vină e lumina. Ea schimbă totul și culorile lui,
vietățile aerului se bălăcesc în ea
și radiografiile lor țâșnesc cu izbucnirile vântului
de fiecare dată când pescarii văzduhului
agață câte-un colț de nor
și fac un loc larg luminii.
Grămezile de praf auriu fac cercuri clipocind
de fiecare dată când mișcarea
îi săgetează suprafața în picuri.
Jeturile pulberii se întretaie spectaculos în aer
cu toată pasiunea gloriei,
scurgându-se apoi cu voluptatea epuizării.
Toate-s verzui-aurii și strălucesc aici
de la sare la praful de solzi de pește presărate în toate,
doar oamenii - pescari de văzduh și de apă -
au ochii din alt neam de albastru tare ca apa de foc
și abia după șocul inițial le apare și restul feței,
creponată ca marea în jurul lor.
Seara încep artificiile de țânțari, cu linii ascuțite
care se desfac ca cercurile apei sau ca pletele și bărbile sure
ale pescarilor de văzduh.
La apus coloanele dorice căzute prin iarba de susan și măsline,
inscripțiile de zeci de veacuri de pe lespezi de marmură
fixează ca niște catarge vârtejul de culori și de vântoase.
Și iedera roșie mai oprește avântul la limitele firescului, îl reține.
Noaptea, când aerul se depune în straturi și doarme sub paturi și la ferestre,
preaplinul de neam al locului ne învăluie cu extensiile agățătoare
și ne hrănește încet, revărsându-și în venele noastre sevele liniștii.
Și închizi ochii și parcă te doare sufletul de culorile prea tari
și lumina prea mare
și de dulceața răscoaptă a ăstui aspru sărat-amar.

29 august 2009.