O desfrînată...
Știu,
la o răscruce
de strigăt mut
și geamăt a plecare,
privirea ei și pasu-ți
te aduce
la o fărîmă dulce de uitare.
Și nu o cere,
dar așteaptă plată-
o lovitură-n perna-i solitară
cu niște buchii
ce ascund o șoaptă-
minciună ce va naște-o primăvară.
Și de ce nu,
îți furi o relaxare
într-un desfrîu estetic
pentru muză,
neprihănit de lutu-ți.
O splendoare!
Să nu ai frică,
cerul nu acuză.

O pată verde
în cenușa toamnei,
un tremur
(l-ai uitat?)
în calimară,
dorință suptă
ca din gura poamei.
O clipă numai,
dar atîta vară!