În lungi tăceri de umbre, privind spre–ndepărtatele himere,
Ascunsă de priviri si șoapte,
Caut în colțuri nepătrunse de suflet.
Las noaptea să-l atingă și dăruiesc profundele lui taine unei stele.

Iluzie strălucitoare, în depărtări ce nu pot fi ajunse
De mână omenească! În trista ta îmbrățișare mă regăsesc
Și numai tu-mi asculți confesiunea mută,
Tristețea ne-mplinirii, dorințele aprinse...

Zdrobire dureroasă pe margine de vis,
Cavou al irosirii, toamnă a vântului ucis
De prea multe iluzii sfărâmate...
Ascultă-mi gândul azvârlit azi în abis.