Noaptea alene se lasă
Cu roșu în asfințit,
Noaptea-i tăcut somnoroasă
Iară eu alerg grăbit.

În căsuța mea cea dragă
Se-aud doinele pe rând,
Și-o fată cu ochi de șagă
Mă așteaptă surâzând.

Iubita mea e cum o știi
Ea nu-i din lumea mare,
Din mâna ei nasc bogății
Și curg mărgăritare.

În ochii ei de te-adâncești
Minciună nu o să găsești,
Privirea ei de cer senin
Este un zâmbet clar și lin.

Iubita mea îmi dă fiori,
Frântură din natură.
Ea are zâmbetul de flori
Cu obrăjori ca doi bujori.

Iubita mea e zâmbitoare
Și mândră este ca o floare,
Dar ce n-aș da eu pentru ea,
Îmi este dragă și-i a mea.

Iubita-n vogă de acum
E numai nașparlie,
Iar inocența e un scrum
Și fără…poezie.

Poezia a fost publicată în cotidianul "Național", pe care acum am reasamblat-o.