salvarea făcea ham-ham
pe sub soarele acoperit cu un cearșaf

zâmbetul meu devenise
o mască îndesată în buzunar
lângă chei

porțile s-au deschis ca niște aripi de înger
a venit o asistentă cu aura frântă
răsucită pe după gât mi-a ascultat inima la hiatusuri
apoi cu o lanternă mi-a înfipt în ochi
niște sulițe de lumină

am vrut să o întreb
dacă este adevărat că spitalul
este locul unde omul învață să se sincronizeze
cu moartea
sau de ce am impresia că toți din jur
îmi sunt cunoscuți
chiar și icoanele îmi păreau
fotografii ale unor foști colegi de bancă

era de încredere nu purta sutien
când mi-a luat sânge
mi-a frecat locul cu vată și spirt
ca pe un loz

sunt sigur că mi-a și zâmbit
cel puțin în vis

seara număram grilajele gardului
cu gândul la iubită până cădeam de pe planetă
mă trezeam mereu a doua zi
cu o persoană nevăzută lângă mine
care mă mângâia pe frunte
asistenta îmi spunea zâmbind că nu există așa ceva
periodic se face dezinsecție