Îndârjirea retezării ramurii de sub picioare,
plonjon arcuit în ecou
și umilința sunetului
în fața arcelor de tăcere
pe care navighează doar pirații veseli
ai sufletului meu.
Soarele, ce balon frumos
colorat de căscatul mârtanilor
cu verde și roșu și albastru
sau cu portocaliul plictiselii,
apoi sfânta normalitate,
râvnită de nebuni și detestată de cuminți
ca un foc de artificii în hrube de miresme
amintind salutul oamenilor de treabă
către Cel care se apără de boală,
sinucigaș estet purtând
un fular de lumină.
Ramuri veștede plutesc
pe fluvii roșii, cuprinse.