ce trebuie să știi din viața asta, bliadi,
îmi spunea bunicul Vitalic de la Graviton,
înjurând pe rusește printre dinți
nu este mirosul stătut al salopetelor
mirosul de fier ruginit și urină
care umple precum gazele lacrimogene sinusurile și vagoanele clasei a II a
și nici cenușiul care apasă câteodată ca o pâclă deasă satele noastre din raion
nu, tu trebuie să faci școală Igor, auzi, tu trebuie să faci școală mă,
să vezi să călătorești și să cunoști lumea
și când te-ntorci acasă să ne povestești
“o, tătuță, dumneata nici nu știi, nu știi ce înseamnă
viața, viața asta care o ții în palmă
o lași să-ți scape printre degete, o lași, se risipește”
se duce ca o galeră părăsită intrând fantomatic în ceața vremurilor
o tătuță dac-ai știi…


pe unde o fi umblând, dracu mai știe ceva de el
s-a dus acum trei veri și n-a mai dat nicio veste
mișa lu steopa l-a văzut în iarnă prin șveția
dai din cap în semn de aprobare întorci privirea spre celălalt capăt al satului
îți iei cartea și cu lampa lui diogene în mâna stangă
ieși afară în noapte căutându-l pe singurul care cunoaște răspunsul
singurul maratonist alergător de cursă lungă
cu buzunarele pline de dumicaturi de fericire
cum împarte în stânga și-n dreapta fiole multicolore


s-a dus vremea când zâmbeai mult
s-a dus vremea când ridicai lângă școală piramide gigantice
din borcanele puse pentru iarnă
nimic nu mai seamănă cu ce a fost
nu e de mirare că nu mai găsim calea și tindem să rămânem
inerți în colivia veche cu miros de romaniță
anotimpuri electrizante așternute peste dealuri de cernoziom
simplul exces de lumină anihilează retina
nu mai există până la urmă nici urmă de moarte în locul acesta
nici veșnicia nu-și mai plimbă terrierul pe străzi lăturalnice
deschizi ochii doar pentru a-i închide grăbit la loc
pentru a mai prinde o bucățică din visul acela numit cândva fericire
“o, tătuță, dumneata nici nu știi, nu știi ce înseamnă
viața, viața asta care o ții în palmă
o lași să-ți scape printre degete, o lași, se risipește”
se duce se duce
o tătuță dac-ai știi...