agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4302 .



Muncitorul
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Cezar_Bolliac ]

2010-05-07  |     |  Înscris în bibliotecă de Midrigan Mihai



„Cînd mă născui în lume, murise al meu tată ;
Căci mult el se luptase cu iasma încruntată
Ce-i zice Sărăcia !
El locuia cu dînsa din frageda-i junie ;
Și s-a luptat, sărmanul, cu multă bărbăție ;
Dar, vai ! l-a-nvins pustia !

Bătrîn de june încă, iertatul meu părinte
Cătă la cer și zise : — «Oh ! Fie-ți milă, sfinte,
De bietul muncitor !»
Atunci veni la dînsul trimisul ce desface
Și-i zise : «Ia-ți iertarea : ești liber ; du-te-n pace
La bunu-ți Creator !»

Și biata maică-atuncea, în lacrimi și sudoare,
Cu mine-nsărcinată, privea la el cum moare.
Apoi groapa-i săpă...
Fără nimic de hrană rămase-n văduvie,
Și nu putea să lupte cu iasma Sărăcie,
Ce și mai rău turbă...

Puțin după aceasta, în ziua sorocită,
Prin munci m-aduse-n lume, flămîndă, părăsită,
Săraca măiculiță !
Plîngea pe două paie pe care mă născuse ;
Căci n-avea fașe, mica ; acum întîi făcuse ;
N-avea nici cîrpuliță !

Apoi vărsa ea lacrimi cu mult și mai amare,
Văzînd că-i seacă pieptul, că n-are demîncare,
Văzînd că n-ajungea
Căldura răsuflării ș-a sînului de mumă
Să ție, să-ncălzească un șubred prunc de spumă,
Un prunc ce tot plîngea.

Amorul mamei însă hrănește și-ncălzește,
Și biata măiculiță, cu doru-i, izbutește
Din viață-i să-mi dea viață.
Lucrînd, și zi, și noapte, și vara pe greu soare,
Și fără foc pe iarnă cînd firea toată moare,

Cînd toată firea-ngheață,
Ea n-avea altă grijă decît să mă ferească
De tot ce doare-n viață, să poată să mă crească,
Să poată a-mi zîmbi.
Creșteam și-mi mergea binesub dulcea-i îngrijire,
Rîdea cînd ziceam : mamă ! la-ntîia mea vorbire,
Văzîndu-m-a păși.

Cum a putut, săraca, m-a dat apoi la carte.
O ! cîtă bucurie avea cînd, de departe,
Vedea că viu acasă
Cu cămăsuța albă, cu căciulița neagră,
Cu carte-n subțioară !... avea ea lumea-ntreagă
Cînd mă vedea la masă.

Apoi mai trecu timpul și mă făcui mai mare.
O ! cîtă bucurie și cît lucram de tare
Ca să produc ceva !
Gîndeam adesea-n sine-mi : «Eu sunt voinic acuma
Și, o, ce fericire ! oi să-mi hrănesc eu muma !...
Ea nu va mai lucra !»

Dar viața-i se scursese în vreme prea puțină...
Acel care privește din cer p-ăl de suspină
Chemă pe a mea maică.
Zîmbind, p-a mele brațe s-opri a ei suflare,
Și, dîndu-mi, prin cătare-i, o binecuvîntare,
Se duse l-al meu taică.

Cînd am băgat-o-n groapa de brațul meu săpată
Ș-am dat pe ea pămîntul... oh, Maică Preacurată !
Tu știi cît am jelit !...
Acum, în lume singur, trăiam fără simțire,
Nutrindu-mă cu lacrimi, cu trista suvenire
A maicei ce-am iubit.

Prin negura vieții zării eu o lumină :
În drumu-mi singuratic, o fiică orfelină
Trimise Providența.
O ! Roua primăverii, ninsoarea afînată
Nu poate fi ca dînsa, ca dînsa de curată !...
Mi-am pus în ea credința.

Dup-o țintire, ochii în jos ni se lăsară
Și sufletele noastre de loc se-mbrățișară ;
D-atuncea ne-am unit.
Nu, cerul niciodată, în sînta-i veselie,
Nu are strămutare, mai mare bucurie
De ceea ce-am simțit !

Eu îi ziceam adesea, sorbind a ei suflare :
— «Vezi lumea asta, dragă? oricît e ea de mare,
De noi este străină ;
Pe nimeni nu îl doare, și nimănui, nu-i pasă
De ne-o fi rău sau bine... Vin', vin', să facem casă,
Sărman și orfelină.

Stingheră turturică prin crînguri rătăcită !
Îți voi clădi eu cuibul în care-i fi ferită
De frig și vijelii.
Voi alerga eu, dragă, ca să-ți aduc de hrană,
Îți voi aduce toate : îți voi aduce mană —
Vom fi în veselii.»

Și-mi răspundea copila : — «Și eu, cu sîrguință,
În lipsa ta, voi face ce-o sta-n a mea putință,
Ce trebuință cere.
Și cînd te vei întoarce, ți-oi da îmbrățișare,
Voi fi cu îngrijire, ți-oi face demîncare,
Voi fi l-a ta plăcere.»

Munceam eu cît și patru, și făr-a face gură :
Și cînd veneam din muncă, găseam în bătătură
Pe îngerașul meu !
Oh ! ce plăcere, Doamne! cînd într-o zi mi-arată
Că am plecat pe drumul de a mă face tată !
Mărite Dumnezeu !

Eu mă topeam cu ziua de multă nerăbdare.
Gîndeam ca ce dulcețuri să-i dau eu demîncare,
Ce poate să poftească.
Dar ea, mai înțeleaptă, venea pe lîngă mine
Și îmi zicea să strîngem pentru acel ce vine —
Spunea cum a să-l crească.

Era aproape ora ce-atîta așteptam,
Cînd o schimbare-n țară, ce noi nu o visasem,
Începe-a se vesti :
S-adaogă iobaciul ! s-adaogă la clacă,
S-adaogă cît Omul nu poate să mai facă,
Nu poate dăini :

— «Noi n-avem decît brațul ; dar brațul este-al nostru !
Noi nu putem să-l spargem în veci în lucrul vostru,
Să mai scădeți ceva !...»
Strigară muncitorii din satele vecine
Dar iată că oștire a stăpînirii vine
Și-ncepe a lega !...

O ! cum ai să mai tremuri, dreptate omenească,
Cînd va veni odată Dreptatea cea cerească,
Puternica Dreptate! —
Este un vis d-acilea pe care nu-l țiu minte ;
Știu că m-au dus la ocnă și nu mi-au dat cuvinte...
Ce crudă răudate.

Și ce înverșunare ! — Peste puține zile
Zări draga-mi soție ce se-nălța prin grile.
Þipă cînd mă văzu !
Ea mai veni odată, veni și altă dată ;
Da-i tremura genunchii, era însărcinată...
Săraca ! o bătu...

D-atunci n-am mai văzut-o !... Părinte, dulce taică !
Spție mult iubită ! O, scumpă a mea maică !
Fiu încă fără nume !
Ce ! voi, voi sunteți colo, sus colo-n a lumină ?
Voi sunteți cea grămadă cu faț-atît de lină ?
Voi sunteți p-aia lume ?

Nu mă lăsați, o, drage ! nu, nu fugiți de mine !
Se sparg a' mele lanțuri ; v-ajung... ajung la bine.
L-al nostru Creator !...
O clipă, și nu-mi pasă de loc de a lor silă !
Oh !... iat-o vine ! ! vine ! ! — O, Doamne ! fie-ți milă
De bietul muncitor !”

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!