agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1857 .



NOURAȘUL ÎNDRÃGOSTIT
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [alexandrupl ]

2010-05-15  |     | 



Soarele și Aurora aveau o mândrețe de copiliță de mai mare dragul, pe nume Iris, căreia oamenii mai târziu au început să-i spună Curcubeu. Fata era frumoasă-preafrumoasa, că la Soare te puteai uita, iar la dânsa – ba. Era subțirică la mijloc ca o trestie, cu zâmbetul fermecător și adorabil, cu haine uluitor de frumoase, care sub privirile părinților, ce o sorbeau din ochi cu nesaț, devenea și mai strălucitoare.
Părinții nu puteau decât să se bucure de această ființă plăpândă, însă uneori îi umbreau clipe de tristețe, căci fiica lor era cam retrasă și singuratică, cea mai mare parte a anului ea o petrecea în palatul de aur al tatălui, fiind înconjurată de slujnice și doici – norii pufoși.
Mulți miri doreau s-o pețească, însă fata era mult prea deslușită și găsea mereu suficiente neajunsuri ca să le respingă intențiile.
Într-o bună zi mama și tata au hotărât să pună capăt capriciilor fetei lor, că doar manifestând atâtea mofturi, niciodată nu-și va putea găsi ursitul inimii.
Au anunțat ei ziua pețirii, însă puțini s-au găsit din acei, care au dorit să cucerească inima capricioasei fete. Au venit doar căruntul și puternicul Uragan și Norul de ploaie argintie.
N-au venit cu mâinile goale, ci cu cele mai diverse și mai rare cadouri.
Uraganul i-a pus la picioarele fetei scrinuri cu aur și argint, pe care le-a adunat din corăbiile sfărmate de stânci, ca urmare a „zbenguielii” lui. Dar Iris a refuzat astfel de cadouri, deoarece erau provenite din jaf și nu din muncă cinstită.
A venit și timpul cadourilor Norului de ploaie argintie. El a pus cu atenție la picioarele fetei covoare țesute din ierburi de mătase, tivite cu violete, flori de-nu-mă-uita, ornamentate cu mii de flori fermecătoare de câmp și imaș, pe care le-a crescut cu duioșie și blândețe. A numit-o pe Iris aleasa inimii lui, i-a pus cu tandrețe pe cap o coroană împletită din maci roșii ca focul și albăstrele de culoarea cerului, pe fiecare petală a cărora străluceau picăturile de ploaie ca niște perle și mărgăritare.
S-a îmbujorat Iris la față, s-a făcut încă și mai frumoasă ca dovadă, că i-au fost pe plac cadourile.
S-a înfuriat Uraganul, el doar nu era obișnuit să cedeze.
- Doresc – a spus atunci fata – să-mi mărturisiți în cântec, cât de mult mă iubiți.
Uraganul, cu vocea lui infernală a pornit să cânte. Imediat s-au încins vânturile puternice, distrugând totul în calea lor. Iradia de bucurie Uraganul, că dragostea lui e atât de puternică. Dar Iris s-a speriat și a început să tremure de frică:
- Vai, ajunge-ajunge! Nu mai vreau să ascult! – a strigat ea, astupându-și urechile.
- Acum să-mi cânte melodia lui de dragoste Norul de ploaie argintie, a zis Iris.
El a zâmbit ușor și a început să interpreteze melodia sa, ciocănind ușor cu picăturile sale gingașe și sonore pe fiecare frunză în parte, pe fiecare ramură ca pe clapele unui instrument muzical fermecat. Au răspuns printr-un clinchet cristalin clopoțeii violeți și lăcrimioarele albe ca zăpada.
Potolindu-și setea cu apa de ploaie curată ca lacrima din frunzele mestecenilor, au început să fluiere și să cânte ciocârliile.
Cântecul lor a fost dus până în tăriile cerului. Florile, care sorbiseră și ele din vlaga dătătoare de viață, au început să emane arome fine și fermecătoare.
Iris a rămas uluită și încântată de cele auzite și văzute, deoarece nimeni încă nu i-a oferit o asemenea melodie feerică.
- Iar acum vreau să vă încerc intelectul vostru, a spus Iris mirilor, sclipind șiret din ochi. Cine îmi va da răspuns corect la ghicitoare, aceluia îi voi fi mireasă: „Cel mic pleacă, iar cel mai mare vine.”
A căzut pe gânduri Uraganul: își încrețește fruntea, umflă obrajii, se mai trage de barbă, dar nu găsește răspuns la ghicitoarea fetei.
Iar Nourașul de ploaie argintie a răspuns vesel:
- Nimic mai simplu. E o ghicitoare despre tatăl tău Soarele și fratele lui – Craiul. Atât timp cât Soarele se odihnește, Craiul luminează pământul.
- Mamă, tată! Iată ursitul meu! – a exclamat fata.
S-a înfuriat vicleanul Uragan, a înșfăcat-o pe Iris și a dus-o în munții înalți și îndepărtați. A întemnițat-o intr-o peșteră și a pus la intrare o piatră mare-mare, pe care n-o puteau ridica nici zece voinici.
- Aici îți vor putrezi osișoarele, de nu vei prinde la minte și nu vei accepta să fii nevasta mea, a strigat amenințător Uraganul.
Cu lacrimi mari și amare plângea sărmana Iris. De jale, se părea, că tremura și haina pe ea.
Nourașul de ploaie argintie n-a stat mult pe gânduri, a alergat într-un suflet la tatăl său Perun și la fratele său mai mare Norul de ploaie torențială, le-a povestit despre necazul său și a cerut ajutor pentru a o elibera pe iubita lui mireasă.
S-a grăbit Perun să se confrunte cu Uraganul într-o lupta cinstită în largurile cerești, dat fiind faptul, că acesta nu vrea s-o elibereze pe mireasa Norului de ploaie argintie – Iris.
Văzându-l pe Perun, Uraganul a început să sufle cât îl țineau fălcile, nu-i permitea sa-l ochească cu sulița lui de foc. Vede Norul de ploaie argintie, că tata are nevoie de ajutor și toarnă asupra Uraganului toată rezerva de apă, ce se păstrează în ceruri. În timp ce Uraganul își ștergea ochii și sufla apa din gură, Perun a aruncat sulița și l-a rănit grav.
Uraganul s-a retras în munți, iar Norului de ploaie argintie i-a venit în ajutor Norul de ploaie torențială, care a turnat și a turnat apă fără a se opri.
S-au împlut albiile râurilor și, apa ieșind din maluri, s-a îndreptat la vale, stârnind pietrele în calea sa. Șuvoaiele mari de apă au smuls piatra gigantică, care închidea intrarea în peșteră. A ieșit frumoasa și mlădioasa Iris din temniță. Fata era în culmea fericirii când s-a văzut din nou liberă, iar dând cu ochii de Nourașul de ploaie argintie nu și-a mai putut stăpâni bucuria, izbucnind într-un spectru de culori vii, fermecătoare.
Din acel moment ei nu s-au mai despărțit niciodată. Cum Norul de ploaie argintie aduce o ploiță, imediat apare și Iris – Curcubeul, ca să asculte cântecul păsărilor, să admire frumusețea florilor și să savureze aroma lor, să bucure privirile oamenilor prin frumusețea culorilor sale.

***

Au ieșit în grădină după ploaie Dănuț și Lenuța, frate și soră, ca să alerge desculți prin băltoacele calde și, văzând pentru prima dată Curcubeul, această minune a minunilor, au strigat-o pe mama:
- Mămico, mămico! Privește, Tatăl ceresc ne zâmbește din cer!

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!