agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-05-22 | | Eu n-am mângâiat mâinile bărbaților, Nici brațele lor de oieri, negustori, niște jidovi care parfumat care coperit de năduf, miroseam uneori cărțile saducheilor fiindcă-i uram râzându-le-n nas că nu pot citi învierea. Și sinceri erau: cum sa creadă ei învierea când nu se născuseră incăle. Dar atingându-mă ei, cu fața în sus m-așezam și, ca să nu le văd chipul (așa se spune delicat la mutră), priveam peste umărul lor Pân la cer. Apoi, când nu știam dacă mai sunt sau nu sunt femeie, Te-am văzut bântuind pe poteci. Tu te-ai făcut a nu ști că aș trece prin preajmă. Te fereai să te uiți. (Și știi tu de ce te fereai, hoțule, îmi vine să zis, și chiar zic, adică dragule și frumosule și neascultătorule de părinți, certărețule cu bătrâni, prieten de haimanale care-au părăsit casele, sărăntocule, singurătate, iubitule), dar nu aveai încotro să te-ntorci (căci nimeni n-a mai avut decât un singur drum, ca tine, săracule în drumuri), și când te-am văzut mi-am adus aminte: ochi de cer aveai. Pe tine te iubeam eu când îi uram pe ei. Și ce tânăr erai, bătrâne, Tinere, bătrâne domn, (dar să trecem peste asta, e chiar o problemă filozofică) acum pot să spun adevărul: când ți-am văzut ochii m-a apucat tremuratul. Și-am înviat.(Pun în paranteză că băietanii ceia de lângă tine au crezut că am draci – habar n-am ce e aia. Dar ce știu ei, fie vorba între noi, singurii care știm ce e cerul, suntem noi, merită să te superi pe ei?) Dar altceva voiam să spun: o fi păcat că sărutându-ți picioarele mi-am zis: moară Soarele, piară mioarele. Se uscă pleopele. Sărută-mi genele, Cu milă atinge-le. Pe ele le. Nu mă alungă-mă. Pe mine mă, Învie-mă.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate