lângă marea Tiberiadei
ucenicii stăteau împietriți
fiecare auzea gândurile celui de lângă el
le simțeau cum cădeau ca niște pietre
în prăpastia căscată în priviri
Isus le rostogolea până sus
le poruncea să stea neclintite
pe dealul Golgotei
pietrele încremeneau

și se făceau sângerii
cum e carmâzul
sunt păcatele noastre
auzea fiecare în celălalt
un glas ca un ecou
din prăpastie

plângeau
el îi privea și lăcrima
prin lacrimă zbura un porumbel alb
înapoi până în grădina Eden
cerul deschisese un ochi
în timp o falie

se împlinise vremea
privea Dumnezeu
se uitau îngerii și se bucurau
din lumea de dincolo
curgea dragostea
înveșmântată
într-o flacără.