noaptea coboară cu luna în colți
cerul se apleacă peste balustrada de stele
căluți de întuneric galopează pe hipodromul din
spatele pleoapelor

***

dar n-am de gând să scriu despre lăsarea nopții
despre întuneric sau fobii
nici măcar despre tine nu intenționez să scriu
vreau doar să creez falsa impresie a autenticității
vreau să fie credibilă noaptea asta în care
m-am spânzurat de lustră

***

și haț
scaunul scârțâie surd
lumina se joacă prinselea pe pereți umbrele
se ascund se întind se contractă
simt cum ies din mine
cum mi se belește pielea de pe gât curg pic
a muri e ca și cum ai decoji un ou o nucă
până la miez
nu-mi amintesc nimic
nicidecum nu ți se derulează vreun film cu
viața ta nu-ți apar fotografii cu părinții
cu tata învățându-te să te bărbierești
cu mama făcându-ți un sandviș dimineața
sau alte vrăjeli ieftine
stai pur și simplu față în față cu tine
atât
dai vina pe efectul-oglindă pe drumul rotit
al privirii te simți tot mai ușor zbori
zbori smulgi luna din ghearele nopții driblezi
pământul și o proptești pe umărul cerului
moartea e doar materia ce-și pierde echilibrul
e o cădere adâncă un fel de zbor curbat
doar tu față în față cu tine uitarea uitarea

***

te trezești mai singur ca niciodată ești
mult prea greu înțepenit durerea revine
amintirile
ți-e scârbă să încerci din nou
te așezi pe fotoliu desfaci o bere ca și cum
ai fi renunțat la tine
ca și cum viața ar fi un microb leneș
ce-ți intră în sânge