Infloresc teii pe aleea unde ne plimbam in fiecare seara,
Si-al lor parfum mi-aduce-aminte, de juramintele ce le-am facut,
In ochii mei, prin lacrimi cerul se rotea a nu stiu cata oara,
Si steua care ne-am ales-o, s-a stins pe-al pleoapelor sarut.

Eram nebuni frumosi sub clar de luna pe-aleea teilor stingheri,
Trecand prin sufletu-nserarii, ca printrun labirint de stele,
Imbratisandu-ne cuvantul, rapit din lumea tristelor taceri,
Fara sa stim c-am ratacit de-atatea ori sperantele prin ele.

E mult parfum de tei pe bancile fara spatar cu lemnul putrezit,
Pe ele amintiri inmiresmate, vorbesc de nestatornicia unui vis,
Te-am intrebat candva, daca-ntr-un colt de suflet m-ai gasit,
Nu mi-ai raspuns si printr-un gest, o usa de-ntuneric ai inchis.

Poate-am gresit lasand doar teii sa-nfloreasca-n fiecare vara,
Uitand sa ne iubim, asa cum trupurile noastre ne-au cerut,
Si-acum cand dintre toate, singuratatea-i dulcea mea povara,
Regret ca te iubesc atat de mult, regret ca nu mai am trecut